Ai avut vreodată o situație în care să rămâi pentru prima dată peste noapte la un prieten și fie nu poți adormi, fie te trezești foarte des? În astfel de momente se pare că creierul tău a decis să râdă puțin de tine. Dar totuși, există o explicație științifică pentru acest lucru. Ideea este că, atunci când dormi într-un mediu mai străin, doar jumătate din creierul tău se odihnește bine. Și există anumite motive de ce așa se întâmplă.
Studiul despre ”efectul prima noapte”
Jurnalul Current Biology a publicat un studiu, care explică de ce oamenii nu dorm bine într-un loc nou sau de ce sunt epuizați după un astfel de somn. Acest studiu a arătat, că oamenii au ceva în comun cu păsările și mamiferele marine, la care deseori adoarme doar jumătate din creierul lor, menținând cealaltă jumătate trează, în stare de alertă.
Cercetătorii au descoperit așa-numitul „efect prima noapte” în urmă cu zeci de ani, când au început să studieze somnul oamenilor în laboratoarele de somn. În prima noapte în laborator oamenii de obicei dormeau atât de prost, încât cercetătorii nu puteau colecta nici un fel de date. Dar Yuka Sasaki, profesor de științe psihologice la Universitatea Brown, a vrut să știe ce se întâmplă cu creierul în prima noapte. Așadar, ea și o echipă de cercetători au studiat undele cerebrale a 35 de studenți ai Universității Brown.
Echipa a măsurat activitatea undelor lente, care are loc în timpul somnului profund. Astfel au descoperit că, în prima noapte a studenților în laborator, activitatea undelor lente a fost mai mare în anumite zone ale emisferei drepte decât în zonele corespunzătoare ale emisferei stângi. Cu toate acestea, în următoarele nopți, diferența a dispărut.
Pentru a confirma că partea stângă a creierului a fost cu adevărat într-o ”stare de alertă”, cercetătorii au efectuat încă două experimente. Pentru început, ei le-au pus studenților adormiți să asculte un sunet monoton urmat de un sunet de tonalitate diferită. Când cineva este treaz sau puțin adormit, creierul său reacționează la acest „ton deviant”. Creierul studenților care dormeau a reacționat, dar numai partea stângă.
Cercetătorii au pus apoi un sunet suficient de puternic pentru a trezi pe cineva care are un somn mai superficial. Ei au descoperit, că elevii se trezesc mai repede atunci când sunetul pătrunde în urechea dreaptă, care este conectată la emisfera stângă a creierului.
De ce creierul nostru reacționează astfel la locurile noi?
Faptul că nu dormim bine într-un loc nou era foarte important în trecut pentru supraviețuire.
În zilele noastre prădătorii nu mai sunt o mare problemă pentru oameni. Dar creierul uman s-a format în timpurile în care nopțile erau pline de pericole. Dacă dormim într-un mediu nou și nu știm câți prădători sunt în jurul nostru, este bine să păstrăm jumătate din creier mai ”alert” și mai receptiv la sunetele necunoscute.
În prezent, oamenii nu mai au nevoie așa tare de ”efectul prima noapte”, dar cu toate acestea, abilitatea dată ar putea prinde bine uneori.
Dacă ți-a plăcut nu uita să distribui și prietenilor. La fel îți recomandăm să citești și: ”De ce nu pot adormi sau de ce nu pot să dorm fără televizor?”
Comentarii
Lasă un comentariu