Fii la curent
Activează notificările și fii primul care află despre noile noastre articole, jocuri și teste.

11 cele mai periculoase și otrăvitoare plante din lume despre care ar fi bine să știi

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au folosit plantele în alimentație și medicină. Dar din motiv că înainte nu existau cărți sau internetul, unde să poți citi despre care plante sunt otrăvitoare și care nu, oamenii au fost nevoiți să încerce și să descopere totul cu riscuri foarte mari. Astfel, la început prin încercări, iar apoi cu ajutorul tehnologiilor de identificare a substanțelor periculoase, am aflat care plante sunt foarte otrăvitoare și periculoase.

Este greu să deosebești o plantă periculoasă de una inofensivă, deoarece în spatele unor flori frumoase și atractive se poate ascunde o toxină foarte dăunătoare sau chiar mortală. Dacă un animal periculos poate fi identificat după dimensiunea și comportamentul său, atunci o plantă periculoasă nu dă niciun semn extern că poate fi dăunătoare.

planta otrăvitoare și periculoasă

Mai jos am adunat 11 dintre cele mai periculoase și otrăvitoare plante din lume despre care ar fi bine să știm cu toții:

1. Copacul morţii

Copacul morţii, Hippomane mancinella
© Hans Hillewaert / Wikimedia, © Pancrat / Wikimedia

Copacul morţii (Hippomane mancinella) este originar din America de Sud și America de Nord și este des întâlnit în Insulele Caraibe. Fructele acestui copac arată ca niște mere verzi, dar în niciun caz nu trebuie să încercați să le mâncați, deoarece sunt otrăvitoare.

Nu mai puțin periculoasă este și seva copacului respectiv. Doar o singură picătură vă poate provoca arsuri pe piele. Chiar și fumul produs în urma arderii acestui copac poate provoca leziuni oculare sau chiar orbire temporară dacă ajunge la ochi. Așadar, vedem că nu degeaba Copacul Morții este numit cel mai otrăvitor copac din lume.

2. Cucuta-de-baltă

Cucuta-de-baltă, Cicuta virosa
© Anneli Salo / Wikimedia, © Kristian Peters / Wikimedia, © Joshua Mayer / Flickr

Cucuta-de-baltă (Cicuta virosa) este cea mai otrăvitoare plantă care crește în America de Nord. Chiar și o cantitate mică de substanță toxică, numită cicutoxina, conținută în această plantă poate otrăvi un animal sau o persoană.

Cicutoxina acționează asupra sistemului nervos central, provocând astfel greață, vărsături, convulsii severe și ulterior moartea. Această substanță se găsește în special în rădăcini, dar este prezentă și în celelalte părți ale plantei.

3. Ochiul crabului

Ochiul crabului, Abrus precatorius
© Len Worthington / Flickr, © Vinayaraj / Wikimedia

Ochiul crabului (Abrus precatorius) este o plantă cu semințe de culoare roșie care au și o pată neagră pe ele. Ea conține o substanță numită abrină, care este foarte toxică pentru oameni.

Odată ajunsă în organism, această substanță întrerupe procesul de sinteză proteică în celule. Simptomele intoxicației includ greață, vărsături, dureri abdominale, diaree. Unele simptome pot apărea după câteva ore iar altele după câteva zile. Acestea pot fi urmate de comă și chiar de deces.

4. Ageratina altissima

Ageratina altissima
© Perkons / Pixabay, © Krzysztof Ziarnek / Wikimedia, © R. A. Nonenmacher / Wikimedia

Ageratina altissima este o plantă perenă care crește până la înălțimea de 1,5 metri și care înflorește de obicei în a doua jumătate a verii sau toamna.

Chiar dacă în exterior arată inofensivă, această plantă conține o toxină puternică numită tremetol. De obicei, oamenii se otrăvesc indirect, consumând laptele unei vite care a mâncat această plantă. O persoană intoxicată cu substanța dată poate avea următoarele simptome: pierderea poftei de mâncare, senzația de slăbiciune, greață, probleme de coordonare.

5. Ciumăfaia

Ciumăfaia, Datura stramonium
© Cesar Ruiz / Wikimedia, © Taka / Wikimedia, © Pixabay, © Didier Descouens / Wikimedia

Ciumăfaia (Datura stramonium) este o plantă care își are originea în America Centrală, dar care apoi s-a răspândit în toată lumea. Toate părțile acestei plante sunt toxice, în special semințele, deoarece conțin alcaloizi. Simptomele otrăvirii cu această substanță includ pupile dilatate, vedere încețoșată, halucinații, confuzie, comportament agresiv iar în unele cazuri aceasta poate duce la comă.

6. Omag albastru

Omag albastru, Aconitum napellus
© WolfBlur / Pixabay, © Hans / Pixabay

Omag albastru (Aconitum napellus) este o plantă care este adesea folosită ca decorațiune datorită florilor sale frumoase. Dar toate părțile plantei, în special rădăcinile, conțin toxine, iar cea mai periculoasă dintre ele este Aconitina, o substanță alcaloidă care provoacă inhibiția centrilor nervoși ai aparatului respirator, vasomotor și circulator.

Simptomele apar de obicei peste câteva minute sau ore după intoxicare. Unele dintre acestea pot fi greața, vărsături, diaree. Unele consecințe mai grave, cum ar fi aritmia cardiacă și paralizia respiratorie pot duce la deces.

7. Cerbera odollam

Cerbera odollam sau Copacul sinuciderii
© Haplochromis / Wikimedia, © sarangib / Pixabay, © Mokkie / Wikimedia

Cerbera odollam sau Copacul sinuciderii este o plantă care crește în nordul Australiei și în regiunile tropicale din Asia. Toate părțile acestui copacului sunt otrăvitoare, în special fructele, care se aseamănă cu un mango. Semințele, care se află în interiorul fructului, conțin o toxină, care odată ajunsă în organism poate provoca stop cardiac. Din motiv că această substanță acționează rapid și dă puține semne externe, este mai dificil de detectat din timp otrăvirea cu ea.

8. Ricinus

Ricinus communis
© Dinkum / Wikimedia, © fififum / Pixabay

Ricinus communis este o plantă perenă, semințele căreia conțin o substanță foarte toxică numită ricină. Este suficient în jur de 8 semințe pentru ca această toxină să provoace moarte unui om adult. Simptomele intoxicației cu ricin de obicei includ ​​greață, vărsături, durere și senzație de arsură în esofag, halucinații și convulsii.

9. Mătrăguna

Mătrăguna, Atropa belladonna
© pixel2013 / Pixabay, © Agnieszka Kwiecien / Wikimedia

Mătrăguna (Atropa belladonna) este o plantă perenă originară din Europa, Africa de Nord și Asia de Vest. Frunzele și bacele acestei plante sunt periculoase deoarece conțin o substanță foarte toxică (Alcaloid tropanic).

Simptomele unei intoxicații ușoare cu această substanță pot fi senzație de uscăciune și arsură în gură, dificultăți de vorbire și de înghițire. Iar în cazul unei intoxicații severe persoana poate avea următoarele simptome: pierderea orientării, creșterea bruscă a temperaturii corpului, scăderea tensiunii arteriale. În unele cazuri este posibilă chiar și paralizia centrului respirator, ceea ce poate duce la moarte.

10. Leandru

Leandru, Nerium oleander
© Hans / Pixabay, © Zeynel Cebeci / Wikimedia, © Hans / Pixabay, © Brett_Hondow / Pixabay

Leandru (Nerium oleander) este un arbust care crește în regiunile subtropicale ale pământului. Această arbore mic poate crește până la înălțimea de 6 metri. El este adesea utilizat ca plantă ornamentală.

Dar în ciuda aspectului său foarte frumos, toate părțile plantei sunt otrăvitoare. Odată ajunsă în organism, seva acestei plante poate provoca disfuncții ale sistemului nervos central și ale sistemului cardiovascular.

11. Nicotiana tabacum

Nicotiana tabacum
© MarkusHagenlocher / Wikimedia, © Vinayaraj / Wikimedia

Nicotiana tabacum este o plantă anuală care după o prelucrare specială este folosită pentru producerea țigărilor. Frunzele acestei plante conțin o substanță numită nicotină. Aceasta este una dintre cele mai toxice substanțe produse de plante.

Nicotina este un stimulent al sistemului nervos central și în același timp are un efect patologic asupra organismului, în special în dezvoltarea cancerului. Primele simptome ale intoxicației cu această substanță sunt: ​​dureri abdominale, greață, vărsături și dificultăți de respirație. O intoxicație mai gravă poate duce la moarte.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată

Niciun comentariu

Aici încă nu sunt comentarii, deci tu poți fi primul.