Problemele de logică stimulează și dezvoltă atât gândirea logică cât și cea laterală. De asemenea, acestea pot fi și o modalitate grozavă de a te distra.
Deci, ești gata să-ți testezi ingeniozitatea? Mai jos am pregătit 10 probleme de logică interesante pentru tine. Pentru a vedea răspunsul corect apasă pe butonul „Răspuns”, care se află mai jos de întrebare.
1. Trei becuri și trei întrerupătoare
Te afli într-o cameră cu trei întrerupătoare care sunt în poziția „închis”. Fiecare dintre cele trei întrerupătoare corespunde unuia dintre cele trei becuri din camera alăturată. În timp ce te afli în camera cu întrerupătoare, nu poți vedea ce se întâmplă în camera cu becuri. Știind că poți intra doar o singură dată în camera cu becuri, cum să afli care întrerupător cărui bec îi corespunde?
Răspuns
Ascunde
Primul întrerupător îl punem în poziția „deschis” și așteptăm câteva minute după care îl închidem. Al doilea întrerupător în punem în poziția „deschis” și îl lăsăm așa. Pe al treilea nu îl acționăm deloc. După aceasta intrăm în camera cu becuri. Astfel becul care este stins și cald îi va corespunde primului întrerupător, becul aprins îi va corespunde celui de-al doilea întrerupător și becul rămas îi va corespunde celui de-al treilea întrerupător.
2. Fermierul cu vulpea, cocoșul și un sac de porumb
Pe malul unui râu se află un fermier care are cu el o vulpe, un cocoș, și un sac de porumb. El trebuie să treacă râul cu o barcă care are doar 2 locuri. Adică în barcă pot încăpea doar fermierul plus unul din cele două animale sau sacul de porumb. Problema este că dacă sunt lăsați singuri, vulpea va mânca cocoșul sau cocoșul va mânca tot porumbul. Cum poate fermierul să-i treacă pe toți pe celălalt mal al râului fără ca cocoșul sau porumbul să fie mâncat.
Răspuns
Ascunde
Pentru ca să fie mai ușor de înțeles, o să numim malul pe care ei se află acum „malul 1”, iar celălalt mal unde ei trebuie să ajungă „malul 2”. Fermierul trebuie mai întâi să ia cocoșul și să-l treacă pe celălalt mal al râului(malul 2). Apoi să se întoarcă după vulpe, iar după ce lasă vulpea pe malul 2, să ia înapoi cu el cocoșul pe malul 1. După ce lasă cocoșul trebuie să ia porumbul și să-l transporte pe malul 2. După care îi rămâne doar să aducă și cocoșul pe malul 2.
3. Un băiat și un medic
Un băiat și un medic pescuiau. Băiatul este fiul medicului, dar medicul nu este tatăl lui. Cine este medicul?
Răspuns
Ascunde
Mama băiatului.
4. Cum să cobori de pe o stâncă înaltă
Imaginează-ți că stai la marginea unei prăpastii de 100 de metri, unde este și un copac. La 50 de metri în prăpastie se află o stâncă, unde la fel este un copac. Tu ai cu tine o funie de 75 de metri și un cuțit. Cum vei coborî?
Răspuns
Ascunde
Mai întâi trebuie să tăiem funia în două părți, una de 25 de metri și cealaltă de 50 de metri. Apoi legăm un capăt al funiei de 25 de metri de copac, iar la celălalt capăt facem o buclă. Trecem funia de 50 de metri prin buclă, astfel încât să o împartă în jumătate. Prin urmare obținem o construcție de 50 de metri (prima funie: 25 m + a doua: 50/2 m). Coborâm până la stânca de la mijlocul prăpastiei, după care scoatem funia de 50 de metri din buclă, o legăm de copacul respectiv și coborâm.
5. Capacul de canal
De ce majoritatea capacelor de canal sunt rotunde?
Răspuns
Ascunde
Forma rotundă a capacului face ca acesta să nu cadă în canal (de exemplu, un capac de formă pătrată ar putea să cadă în gaură dacă este așezat pe diagonală). În plus, forma rotundă îl face mai ușor de transportat (prin rostogolire).
6. Doua găleți
Ai o găleată de 3 litri, o găleată de 5 litri și o cantitate nelimitată de apă. Cum măsori 4 litri de apă folosind doar aceste două găleți?
Răspuns
Ascunde
Pentru început umplem găleata de 3 litri, după care vărsăm toată apa din ea în cea de 5 litri. Mai umplem încă odată găleata de 3 litri, iar apoi cu ajutorul ei umplem găleata de 5 litri. Astfel, în găleata de 3 litri va rămâne doar 1 litru de apă (deoarece în găleata de 5 litri nu ajungeau 2 litri pentru a fi plină). Vărsăm toată apa din găleata de 5 litri, după care turnăm în ea litrul de apă rămas în găleata de 3 litri. Mai umplem odată găleata de 3 litri și vărsăm toată apa din ea în cea de 5 litri care la moment conține 1 litru de apă. Astfel vom obține 4 litri de apă.
7. Bunica, două mame și două fiice
Bunica, două mame și două fiice se plimbau prin parc și au decis să cumpere câte o înghețată pentru fiecare. Ele au cumpărat în total 3 înghețate. De ce?
Răspuns
Ascunde
Deoarece sunt doar 3 persoane. Adică avem o bunică, de exemplu Elvira, fiica ei Sofia și nepoata ei Paula. Deci reiese că avem două mame – Elvira este mama Sofiei și la rândul ei Sofia este mama Paulei, și doua fiice – Sofia este fiica Elvirei, iar Paula este fiica Sofiei.
8. Femeile și torturile
Patru femei pot coace patru torturi în patru ore. Câte torturi pot coace opt femei în opt ore?
Răspuns
Ascunde
16 torturi. Pentru început trebuie să aflăm câte torturi pot coace 4 femei într-o oră. Dacă în 4 ore ele reușesc sa facă 4 torturi, atunci într-o oră vor coace doar un tort. Prin urmare înțelegem că aceste femei în 8 ore vor coace 8 torturi (1 tort * 8 ore = 8 torturi). Iar dacă dublăm numărul de femei se va dubla și numărul de torturi făcute în 8 ore, adică 8 * 2 = 16 torturi.
9. Copilul mijlociu
Marius este mai mic decât Liviu, dar mai mare decât Vlad. Laura este mai mare decât Diana, care la rândul ei este mai mare decât Marius. Liviu este mai mare decât Laura. Cine este copilul mijlociu?
Răspuns
Ascunde
Diana.
10. Două sfori și o cutie de chibrituri
Ai cu tine doar două sfori și o cutie de chibrituri. Se știe că fiecare sfoară fiind aprinsă la un capăt arde timp de o oră. În plus, ambele sfori ard neuniform, cu alte cuvinte o jumătate de sfoară poate să ardă în 40 de minute, iar a doua jumătate deja în 20 de minute. Cum să măsori 45 de minute cu ajutorul acestor sfori?
Răspuns
Ascunde
Dacă vom aprinde o sfoară la ambele capete atunci ea va arde exact în 30 de minute, chiar dacă arde neuniform. Deci aprindem prima sfoara la ambele capete, iar a doua îi dăm foc numai la un capăt. Când prima sfoara va arde complet rezultă ca a trecut 30 de minute și că a doua sfoară mai are de ars încă 30 de minute. Deci îndată după aceasta aprindem și celălalt capăt la a doua sfoară pentru ca ea să ardă deja de două ori mai repede, adică în 15 minute în loc de 30. La final obținem 30 minute + 15 minute = 45 de minute.
Folosim cookie pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe site-ul nostru. Apasă click pe butonul "Accept toate" pentru a accepta utilizarea modulelor cookie sau apasă click pe "Preferințe cookie" pentru a-ți schimba preferințele în legătură cu modulele cookie pe care dorești să le accepți. Pentru mai multe detalii, consultați Politica de utilizare Cookie-uri.
Aici puteți selecta ce tipuri de cookie doriți să acceptați. Cookie-urile care sunt clasificate ca fiind necesare sunt întotdeauna activate deoarece sunt esențiale pentru funcționarea site-ului nostru. Pentru mai multe detalii despre Politica noastră de utilizare cookie-uri, apăsați aici
Aceste cookie-uri sunt esențiale pentru buna funcționare a site-ului nostru. Din acest motiv ele trebuie să fie mereu active. În această categorie sunt incluse doar cookie-urile care asigură funcționalitatea site-ului și care îmbunătățesc nivelul de securitate. Aceste cookie-uri nu stochează și nu prelucrează date personale.
Aceste cookie-uri sunt folosite pentru a înțelege mai bine modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul nostru, ajutând la furnizarea de informații despre valorile numărului de vizitatori, durata vizitei, sursa de trafic etc. Aceste cookie-uri ne vor ajuta să vă oferim cea mai bună experiență când navigați pe site-ul nostru.
Aceste cookie-uri sunt folosite pentru a oferi vizitatorilor reclame relevante. Cu ajutorul acestor cookie-uri furnizorii de publicitate colectează informații pentru a vă oferi publicitate personalizată. Dacă dezactivați acest tip de cookie-uri atunci publicitatea afișată pe site-ul nostru nu va fi personalizată.
Niciun comentariu
Aici încă nu sunt comentarii, deci tu poți fi primul.