Pentru a vedea dacă perfecționismul este o trăsătură negativă, mai întâi ar fi bine să înțelegem ce nu este perfecționismul. Oamenii de obicei leagă această trăsătură de personalitate cu standarde înalte, atenția la detalii și cu tendința sănătoasă spre perfecțiune. Este posibil să ai standarde înalte și fără a fi „perfecționist”. În rândul antreprenorilor, tendința spre perfecțiune este ceea ce îi ajuta să creeze companii de succes și să facă pași pe care alții ezită să-i facă.
De regulă, la baza adevăratului perfecționism stă teama de eșec, care poate duce la multe alte probleme. La fel mai poate fi și necesitatea de a fi acceptat, de parcă oamenii nu vor avea grijă și nu vor iubi o persoană care nu este perfectă. Uneori oamenii care suferă de perfecționism pot să amâne începerea lucrului asupra unui proiect, din motiv că în gând apar toate scenariile posibile de eșec, care îi va împiedica să atingă un rezultat perfect.
Este posibil oare de atins perfecțiunea absolută?
Perfecțiunea este un filtru prin care ne vedem pe noi înșine și prin care vedem lumea din jur. Din cauza ei oamenii se simt singuratici, fără valoare sau incapabili să muncească. Acest lucru poate pune în pericol sănătatea mentală și cea fizică. Este bine să tindem spre perfecțiune, deoarece asta ne poate ajuta să nu rămânem în același loc. Dar totodată ar fi bine să înțelegem și să acceptăm faptul că nu vom atinge niciodată perfecțiunea absolută.
Unele studii arată că cu cât nivelul nostru de perfecționism este mai mare, cu atât este mai posibil să avem mai multe tulburări psihologice.
Rețelele de socializare cu siguranță joaca și ele un rol important în acest lucru. Fiind parte din viața noastră deja peste un deceniu, ele au tendința de a arăta mai mult viața frumoasă și momentele perfecte, decât realitatea. Acest lucru afectează mult bunăstarea emoțională a altor persoane. Oamenii deseori iau ca exemplu de viață perfectă ceea ce văd pe ecrane și din această cauză sunt întotdeauna nemulțumiți de viața lor reală.
Semne care arată că ești perfecționist
- Nu suporți să fii criticat. Perfecționiștii de obicei reacționează negativ atunci când cineva îi critică, deoarece percep acest lucru ca pe un eșec sau ca pe un semn că sunt inutili. În consecință, pentru a se apăra, ei uneori sunt gata să-i atace pe cei care îi critica cu un ton furios și cu cuvinte negative, chiar dacă critica este una constructivă.
- Adesea îi critici pe alții. Deși am menționat mai sus că perfecționiștii nu iubesc să fie criticați, acest lucru nu-i împiedică pe ei să-i critice pe alții. Așteptările lor exagerat de mari îi pot face să fie exigenți nu numai față de ei înșiși, ci și față de ceilalți. Acest lucru poate duce deseori la conflicte cu oamenii din jur.
- Te ferești de munca în echipă. După cum am spus, perfecționiștii au așteptări foarte mari nu numai față de ei înșiși, ci și față de cei din jur. Astfel teama că nimeni nu își va putea face bine treaba îi determină de cele mai multe ori să evite lucrul în echipă.
- Ai tendința să amâni des lucrurile. De obicei oamenii amână lucrurile importante pentru a face ceva mai interesant sau mai relaxant. Dar în cazul perfecționiștilor mai este și faptul că își doresc atât de mult ca rezultatul final să fie perfect, încât nu se pot decide să înceapă. Acest lucru este valabil și pentru cazurile când motivul amânării este teama de eșec.
- Te aștepți să poți învăța rapid orice. Perfecționiștii de obicei se așteaptă să ajungă repede la un nivel înalt de competență, chiar și în domeniile care sunt noi pentru ei. Și din această cauză ei preferă să nu mai încerce și să renunțe atunci când nu prea au succes de la început.
- Faci totul doar în felul tău. Perfecționiștii sunt oamenii care pierd timp rearanjând lucrurile după cum le place lor chiar și atunci când aceasta nu este cu adevărat necesar. Un perfecționist poate să se certe cu colegii pentru că aceștia au folosit un font greșit într-un document, chiar dacă acest lucru nu este atât de important. Sau poate să reorganizeze cărțile de pe raft deoarece cum îi place lui este mai „corect”.
- Pentru tine succesul și fericirea este una și aceeași. De fapt, acestea sunt două concepte diferite care pot exista separat. Dar în lumea perfecționiștilor, aceștia nu pot fi fericiți până când nu ating succesul și perfecțiunea. Și din motiv că este foarte greu de atins perfecțiunea, ei sunt rareori fericiți. Acest lucru poate duce chiar la ceva mai grav, cum ar fi depresia. Există chiar păreri că perfecționiștii ar putea avea o speranță de viață mai scurtă față de ceilalți din cauza stresului constant.
Tendința spre perfecțiune – calitate sau defect?
Pune-ți următoarea întrebare: tendința spre perfecțiune într-adevăr te ajută să devii mai bun sau totuși mai mult îți scade stima de sine?
Dacă ai răspuns cu prima opțiune, atunci felicitări! Ai o tendință spre perfecțiune sănătoasă. Dar dacă ai răspuns cu a doua opțiune, atunci ar trebui să-ți mai analizezi o dată valorile și principiile de viață și să nu ceri imposibilul de la sine.
Comentarii
Lasă un comentariu